- Aurelian sub acoperire

Mă cheamă KinR şi sunt un aurelian. Ce-i ăsta? Adică ce-s eu? Păi, sunt un virus intergalactic sub acoperire care – aici, pe Pământ – abia am coborât de pe Aurelia.

Băăă!... Nu fiţi porci! Aurelia e planeta–mamă. Nu stiu a cui mama ca a mea nu-i. Mie mi-e naşă – cum ziceţi voi... Ea: Aurelia – eu: Aurelian.

Mă ştie de când mă jucam cu... ştiţi voi... în ţărână... (sigur, în ţărâna Aureliei).

Domnilor!... Nu fiţi... Un aurelian vine de pe Aurelia aşa cum un marţian vine de pe Marte, Nu?

Da’ ce vă spun eu vouă? Nici n-am voie să vă spun dar m-a luat gura pe dinnainte. Ce trebuie voi să ştiţi e că eu sunt un cărăbuş mustăcios, negru şi lucios care zboară din aură în aură. Atât!

Am crezut că e o acoperire facilă şi plăcută dar s-a dovedit a fi şi greu şi periculos. Nimic nu e pe lume ce pare-a fi.

Am dat aici, pe Pământ, de aure - ceea ce e o.k. -, de aurici - ceea ce pare şi mai şi – dar şi de auroaie.

La auroaie – să fie clar – nu mă bag, iar la aure, dacă deja au început să se schimbe la culoare, ...hâh: spun singure..., iar nu mă-nghesui.

Cu auricile e belea. Au nişte culoooori...: roz-bombon-diafan..., bleo-bikin-suav... - ce mai...

Beleaua e că mai toate sunt cornivore şi nu pe faţă. Sunt parşive domnule. Eu sunt o gâză: o picătură de mucilagen învelită în tesut cornos. Păi, îţi dai seama? Pune o aurică de-astea aerele ei pe mine şi mucilagen mă face.

Am auzit c-ar fi şi care nu sunt. Puţine. Dar, poţi să ştii?... Mai bine nu auzeam... Stiţi cât mă doare c-ar putea fi una necornivoră şi eu, de frică, să nu zbor pe la ea?



(va urma)