- Aurelian deconspirat

Salut! Sunt eu, KinR-ul aurelian sau aurelianul KinR, sau cum vreţi voi că ştiţi că nu mă supăr. Mă pot eu supăra?

Vă spuneam zilele trecute că misiunea mea pe-aici e să zburătăcesc din aură în aură. Aşa... De sanchi. Nu m-a obligat nimeni că, dacă nu-mi place vreo aură, să dau musai prin ea dar de auroaie şi de aurici nici nu poate fi vorba – v-am spus – cu tot regretul pentru aurici.

Să vă spun ce-am păţit după ce m-am despărţit de voi.

Ies eu de la “Licuriciul Fulgerat” – ştiţi: sus, “La trei coceni” – şi-mi trece pe din ‘nainte, prin întuneric, vaporos, o aură cu haloul luminat atât cât să nu te loveşti de ea. ...Vioaie! Se vedea că nu mai este aurică dar nu era nici auroaie.

Pun contactul, decapotez aripile, aprind poziţiile şi mă duc uşor după ea. Era fantastic cât de bine se mişca. Mărise viteza iar eu, turat la maximum, începusem să tremur. Credeam c-am s-o pierd când, chiar în poartă la “Trei coceni”, brusc, s-a oprit.

Frâne? Ce frâne?... am intrat în plin.

Ştiam cum e într-o aură – dreack, aurelian bătrân – dar de data asta, cât sunt eu de chitinos şi de cornos, mă înmuiasem tot. Nu mai păţisem aşa ceva de pe vremea când eram o larvă.

Era o aură bloandă da’ nu aurie. N-ar fi fost de-ajuns... Era platinată da’ ce să vezi pe întuneric?). Era mai mult miros decât culoare. ...Şi ce miros!... Parfum!... Beţie!


Nu ştiu de unde scoate o pagină de hârtie trasă în ţiplă şi mi-o vâră sub mustăţi. Era stenograma cu toată convorbirea mea cu voi, la “Licurici”. Scria şi “Băăă!... Nu fiţi...” Unde dracu’ a stat ascunsă?... că, să vedeţi: sus scria frumos “aurelian sub acoperire” şi jos “pagină de autor”.

Mă ţine la ea de o săptămână. Acu’ vreo două zile a mai scos o foaie pe care scria “nimic, nimic” şi jos, tot “pagină de autor”.

Am dosar deja. Printre file am reuşit să zăresc şi câteva pe care scria “refuzat permanent” şi “atelier”. Nu ştiu ce-s alea şi mi-e frică. Mi-am făcut în gând inventarul aurelor pe la care am zburat aici, pe Pământ, cu toate acceptările şi refuzările - permanente şi nepermanente, formale şi nonformale - şi m-am întrebat dacă nu cumva este vorba de un complot.

Astfel de inventare, când ai ajuns un aurelian bătrân, te pot umple de nostalgie dar nu e timp de aşa ceva.

Aura deja îmi promite că, dacă renunţ la a mai zbura din aură în aură, îmi va distruge dosarul şi din larva maro cu mustăţi, mă albeşte - mă face alb şi fără mustăţi ca o larvă de Muscă, de parcă larva de Cărăbuş n-ar fi tot albă (numai că e mai lungă şi mai groasă).

Ce să mă fac? Mi-e frică. M-aş uşchi. Oricum am fost deconspirat şi misiunea îmi este compromisă.

Partea proastă e că o să-mi fie dor de voi şi cred că şi printre voi unora o să le fie dor de mine. Mi-ar fi mai uşor să ştiu că nu.

Ce se ştie sigur până acum e că întotdeauna cei ce suferă sunt cei care rămân.

Adio, băăă!... şi nu fiţi...
...Că nu-i frumos...



(finish, fine, konjec)