- Principiul lui Huygens

(cugetări)

Azi ştiu că:

Inteligent - cult - deştept - prost - idiot

Cel ce-nţelege e inteligent. Cel ce ştie este cult. Cel ce-nţelege tot ce ştie e deştept. Cel ce-nţelege dar nu vrea să ştie-i prost. Cel ce ştie dar nu poate înţelege-i idiot.


De fapt...

Nu poţi să nu înţelegi dacă nu eşti idiot. Când poţi dar nu vrei să înţelegi – de fapt – nu vrei să ştii.


Vină

Idioţenia nu are nici o vină. Pentru prostie, întotdeauna, cineva e vinovat.


Tot timpul?

Nu poţi prosti pe nimeni tot timpul şi nici nu-i poţi prosti pe toţi în acelaş timp, dar te poţi încărca permanent cu vina de-a fi prostit pe cineva.


Păcate

Păcatul major al prostului e ignoranţa. Idioţii nu au păcate.


Nici o vină

Idioţii nu au nici o vină. Înţelegi?... Nu-nţelegi... Nu-i nimic... N-ai nici o vină.


Dacă

Dacă cineva te-nvinuieşte că eşti idiot şi tu te superi, cu siguranţă sunteţi doi proşti (fiecare cu motivele lui).


Demenţa

Demenţa este idioţenie dobândită accidental, lent sau violent.


Senilitatea

Senilitatea este acea demenţă la care ajungi, uitându-ţi puţin câte puţin, amintirile.


Răutatea

Răutatea are o singură cauză: prostia.


Lanţul slăbiciunilor

Răutatea vine din prostie, care vine din incultură, care vine din lene, care vine din nesimţire.


Simulare

Deşteptul poate face pe prostul. Din când în când, de nevoie, o face şi-i iese. Prostul o face pe deşteptul tot timpul, fără motiv şi nu-i iese… Dar el nu ştie asta nici dacă-i spui. Lasă-l.


Mima

Înţelegerea poate fi mimată – inteligenţa nu. Inţelegerea e activitate – inteligenţa e proprietate.


Judecata

Ca să judeci, trebuie să ai “ce” şi, mai ales, “cu ce”.


Judecata strâmbă

Inteligent sau cult – nu’i suficient. Dacă nu eşti deştept, orice judecată va fi strâmbă.


Diagnostic, Verdict, Sentinţă

Pentru a pune diagnostice şi a da verdicte trebuie să fii deştept certificat. Pentru a da sentinţe trebuie să fii şi autorizat.


Etichetare

Nimeni nu are voie să pună etichete pe oameni. Pentru aceasta nu există certificare şi nici autorizare.

Aparent

E mare diferenţa între a fi sincer din prostie şi a fi prost de sincer. Aparent-paradoxal, diferenţa o va sesiza doar prostul. Aparent.


Hoţii

Într-o ţară de proşti şi de idioţi deştepţii nu pot fi decât hoţi. Dacă n-ar fi hoţi atunci ar fi proşti şi idioţi.


Pe felie

Nu poţi fi deştept decât pe o felie, două, trei... inteligenţa ţi-ar permite dar cultura nu.


Erudiţie

Erudiţia este o deşteptăciune de felii multe – mai multe decât de obicei.


Savant

Savanţii nu ştiu decât “una şi bună” dar o ştiu şi o înţeleg bine – cel mai bine.


Principiul lui Huygens

Orice punct aparţinând la un moment dat unui front de undă creat de un centru de excitaţie poate deveni la rândul său centru de excitatie.


Punctul

În spaţiu sau în plan un punct va fi, indiferent de modul cum vom acţiona asupra lui, un punct. Îl putem muta dar nu-l putem modifica: nu are dimensiuni – doar coordonate.


Punctul de vedere

Un punct şi-atât. E suficient pentru proşti - pentru idioţi el nici nu există.


Coordonate

Un punct are numai coordonate externe - de raportare. Toate coordonatele sale interne sunt nule. Din cauza asta el poate fi mutat dar nu distrus (nici măcar modificat).


Indestructibilitate

Obiectele si ideile ce nu pot fi modificate sunt de fapt indestructibile.


Principiu

Linia ce uneşte mai multe puncte de vedere.


Forma

Deşteptăciunea va lua întotdeauna forma culturii. Deşteptul va avea întotdeauna felia cunoaşterii mărginită de orizontul cunoaşterii sale iar în spaţiu de sferă.


Geniu

Deşteptul care, după ce a înţeles tot ce-a aflat, a ajuns să afle prin a înţelege, se numeşte geniu.


Înţelepciunea

Înţelepciunea este deşteptăciune transformată în cultură.


Civilizaţia

Civilizaţia este cultură folosită inteligent.


Detaşare

Prin înţelepciune deşteptăciunea se disociază de propria inteligenţă oferindu-se inteligenţei celorlalţi ca civilizaţie şi cultură.


Paradox

Cu cât vecinătatea între cunoscut şi necunoscut va fi mai întinsă, deşteptul se va simţi mai încorsetat. Fericiţi cei săraci cu duhul.

- Agonia unei broscuţe

Aproape că nici nu contează dacă era seară, dimineaţă, sau amiază. Ce e sigur e că nu era noapte. Totul era clar (ca) la lumina zilei şi nimic nu anunţa misterul ce avea să se instaleze în acea zi la marginea pădurii.

Broscuţa, protagonista acestei năstruşnice întâmplări, pornise fără nici un gând, mai mult din instinct, către marginea pădurii, findcă aşa i s-a părut ei, că de acolo venea lumina.

Cum ţopăia veselă şi fără de griji, numai ce primeşte o palmă în cap. Un şut în (beep) i-ar fi fost de mai mare folos deşi n-avea de ce să se grăbească.

Nedumerită, s-a uitat – firesc – mai întâi în sus. Nimic! Apoi în spate... Nimic! În stânga! În dreapta! Nimic! S-a mai uitat în jos, printre picioare şi în cele din urmă, iar, înainte. Nimic!

Ciudat!

Nevăzând nici măcar vreo umbră prin preajmă-i a ridicat din umeri şi s-a hotărât să-şi vadă, mai departe, de drum. Nici măcar n-o duruse şi n-avea de gând să-şi strice ziua.

N-a apucat însă să ţopăie mai mult de trei ori şi – plici – mai primeşte o palmă în cap. Asta nu mai era glumă. Se uită repede în sus, în jos, la stânga, la dreapta, înapoi, înainte. Nimic! Drumul spre lumină devenea AGONIE – o agonie ce trebuia scurtată.

Se hotărâ să-şi grăbească ţopăitul şi chiar reuşi să lege câteva sărituri la rând când – fatalitate – mai primi o palmă în cap. Aproape reflex se uită în sus. Nimic! Gata să-şi frângă gâtul se uită înapoi. Nimic! Repede, în stânga şi-n dreapta. Nimic! Ameţise. Mai băgă odată capul între picioare apoi rămase cu ochii pironiţi înainte. Nimic!

...Şi uite-aşa primi broscuţa noastră trei palme-n cap.