Stabilopozi

M-am născut… De fapt, nu “m-am” ci “m-a” născut în Bucureşti.
Marea, am văzut-o prima oară acum aproape jumăta’ de secol (1960 - n-aveam decât vreo şapte anişori), alb-negru, la un televizor “Record”.
Pentru a o vedea pe viu (cum zicem astăzi: life) a trebuit să mai aştept vreo şapte.

La plajă mai fusesem: nisip.

…Şi gârlă mai văzusem dar nu atât de mare.

Ce pân’ atunci nu mai văzusem, erau stabilopozii.
Chiar şi cuvântul ”stabilopod” îl auzeam pentru întâia oară.

…Un stabilopod, doi stabilopozi…
…Substantiv comun de genul masculin…
…Nu neutru ca “un pod, două poduri”…

Au trecut de atunci de încă cinci ori câte şapte ani, mergand apoi, în fiecare an. până acum de-doi-ori-şapte.
Stabilopozii continuă să mă fascineze.

Stabilopozii sunt nişte patrupezi “beton”, cu inimă de piatră, fără cap şi fără coadă.

Dacă e să ne luăm după regula nescrisă şi care, se pare, vine tocmai de la Facerea Lumii, regula prin care diferenţiem şi alte cataroaie (cum ar fi stalactitele şi stalacmitele), stabilopozii, făcuti grămadă la margine de lume, veşnic expuşi intemperiilor (valuri, soare, vânt…) şi de aceea chei (adică chelioşi) ca-n palmă (ce bine-ar fi dacă şi palma noastră ar fi, când vrem să dăm câte-o scatoalcă unora, beton) sunt plasaţi întotdeauna deasupra.

Dedesupt (şi tot grămadă), veşnic ude (datorită valurilor), cu plete lungi de vegetaţie marină (desigur: pe picioare), se află ele: stabilopoadele.

Nevestele lor, sau… prietenele lor, sau… colegele lor, sau… ce-or fi, în fine, sunt patrupede beton, cu inima de piatra, bla-bla…, bla-bla…

Priviţi din depărtare, par nişte monştri…
Eu îi prefer, totusi, jigodiilor cu şapte capete (cu şapte guri şi şapte burţi şi paişpe mâini, dar făr-de coloană vertebrală): parlamentari şi parlamentăridzi “beton”, nemiri… nemernici membri în guvern-”beton”, afacerişti şi-afacerizde-aşijderea: “beton”.
…Şi nu pentru că nu au cap (sau poate tocmai de-aia) ci pentru că-s “stabilo” şi pentru că, de piatră, cum, necum, au inimă.

- Edificiu

Rugă

Doamne, ajută!... Doamne, iartă!... Mulţumescu-ti Doamne pentru tot faci pentru mine, pentru cei dragi şi pentru cei carora le sunt drag, oriunde ne-am afla acum şi pururea!.... Amin!


Cinism

Cinismul e adevărul care ne doare, spus cu sinceritate. Iubesc adevărul şi sinceritatea. Ar trebui, deci, să iubesc cinismul?... Şi pe cinici?!


Edificiu

Imagine cu imagine îţi poţi construi reputaţia.Aspectul edificiului va fi dat de imagini dar trăinicia, de temelie (cei şapte ani de-acasă).


Imagine şi reputaţie

Poţi avea o imagine bună şi o reputaţie proastă? Cred, mai degrabă, într-o reputaţie bună în ciuda unei imagini oarecare. Imaginea care se repetă se transformă în reputaţie.


Onorabil

Onorabilitatea este cel mai frumos dintre edificiile ce se numesc reputaţie.


Promisiune

Promisiunea este datorie curată iar achitarea e imagine de onoare.


Compromitere

Dacă nu ai promis nu poţi fi compromis dar nici nu vei avea ocazia de a-ţi dovedi onorabilitatea.


Casa, copil, pom

"Cine, în viaţă, n-a construit o casă, n-a crescut un copil şi n-a sădit un pom, nu şi-a ridicat - de fapt - edificiul reputaţie la statura de om."


Repere

Pentru a-ţi defini poziţia, indiferent de domeniu, ai nevoie de repere. Dacă reperele tale vor fi mobile, tu nu vei fi decât o persoană relativă. Oportuniştii îşi schimbă reperele de la o zi la alta, de la un minut la altul. Cinicii nu au decât un singur reper: propriul Eu.


Politica

Raportează-te la o doctrină, nu la un partid. Politica nu-i doctrină, ea poate glisa liber în interiorul şi chiar în exteriorul doctrinei, făcând din partid un reper mobil iar din susţinătorul acestuia o persoană relativă.


Demnitate

Ca să ajungi la demnitate trebuie să fii demn. Accesul la demnitate e liber. Demnitatea nu se cîstigă, nu este premiu, ci este răsplată. Odată ce-ai obţinut demnitatea te poti purta (ai dreptul) cu demnitate.


Mare, mic, nimic

Omul mic îl cuprinzi dintr-o privire. Omul mare îl descoperi, câte putin, în fiecare zi. Asupra nimicului rareori privirea se opreşte.


…şi totuşi…
Obstrucţie

Câteodată, câte un nimic se poate apropia de tine atât cât să nu mai poţi vedea dincolo de el.


Şanse

Prima şansă se acordă din oficiu. Orice om merită o a doua şansă. Pentru a treia şansă trebuie să devii alt om… dar, în felul acesta, te întorci la prima şansă a doua oară. A treia oară nu există şi nici a doua şansă a doua oară.


Rugă

Doamne, fereşte-mă, apără-mă şi păzeşte-mă de necaz şi de supărare pe mine, pe cei ce-i iubesc şi pe cei ce mă iubesc, oriunde ne-am afla acum şi pururea şi dă-ne fericire şi bucurie. Amin!